Intrebări frecvente

A. Cine suntem, ActivTours, și ce putem face pentru voi?

Echipa ActivTours va multumeste anticipat pentru vizita website-ului si alegerea serviciilor noastre!

Suntem recunoscuți pentru promptitudine si profesionalism (vezi DESPRE NOI & IMPRESII TURISTI), vă respectam opțiunile și timpul, astfel încât dorim să facem următoarele precizări, astfel încât să avem cu toții de câștigat. Când apelați la CONSULTANȚA și la EXPERTIZA noastră, profitați de tot know-how-ul și cunoștințele noastre acumulate în ani mulți de muncă dedicată, în workshop-uri și ateliere de lucru de specialitate, în infotrip-uri sau propriile vacanțe (ale noastre, dar, mai ales, ale turiștilor noștri cu care comunicăm permanent)! Nu ne mai cereți ”prețuri”, pentru acestea, avem motorul de căutare în website și puteți vedea și singuri prețurile, în funcție de furnizorii integrați - nu vom face rabat la calitate, nici la preț, doar pentru a fi ”cei mai ieftini” - nu dorim să fim cei mai ieftini, dorim să fim cei mai buni! Ceea ce nouă nu ne place, cu siguranță nu vom recomanda!

Nu practicăm politici comerciale de dumping / prețul cel mai mic în detrimentul calității și siguranței serviciilor pe care le putem confirma! Aceasta este clientela noastră și preferăm să lucrăm cu oameni care își doresc vacanțe reușite, servicii de calitate și sigure, vacanțe organizate în cel mai mic detaliu și lipsa grijilor!

1. pentru ofertele de vacanță - pachete turistice care includ zbor avion sau transport bus, inclusiv simple cazări pentru 1 până la oricâte nopți doriți, accesați website-ul nostru dedicat: https://www.activtours.ro/ si veți găsi prețurile și disponibilitățile, actualizate dinamic și în timp real, în motorul de căutare (vacanțe cu avionul, vacanțe cu autocarul, hoteluri/cazări).

Puteți REZERVA și SINGURI sau ne puteți indica nouă ce anume v-ar plăcea / v-ați ales, ACHITA chiar ONLINE, având mai multe opțiuni de plată, cu cardul de debit sau de credit! NOTĂ: dacă totuși doriți să vă recomndăm noi, dați-ne un Buget de vacanță și cereți-ne recomandările noastre - veți decide și veți alege apoi singuri!

2. pentru pachetele turistice PERSONALIZATE (pachete de vacanțe la cheie - all inclusive, cu tot ceea ce veți dori inclus, de la transport, cazări multiple, transferuri, activități și excursii la destinație, servicii V.I.P., diverse alte rezervări și facilități în destinația vizată) vom oferta gratuit maximum 1 oferta / maximum 1 destinație / familie sau grup de prieteni / călători.

Începând cu a 2-a ofertă, vom percepe o taxă de consultanță de 50 EURO/ofertă, taxă pe care o veți recupera în cazul rezervării ferme (NU RISCAȚI NIMIC DACĂ CHIAR VĂ DORIȚI O VACANȚĂ REUȘITĂ) sau o veți pierde, dacă NU veți rezerva. De ce această taxă de consultanță? Pentru că MUNCA SE PLĂTEȘTE, pentru că nici vouă nu v-ar plăcea și nu credem că munciți undeva pro bono, pentru că dorim să avem clienți serioși, care să ne respecte munca și să înțeleagă că realizarea unui pachet turistic la comandă înseamnă mult efort din partea Consultantului, resurse umane și materiale blocate și nu putem să primim feedback-uri negative și neproductive. Trăim într-o economie de piață, cu siguranță ne cunoaștem cu toții concurența și încercăm să aducem fiecare plusvaloarea noastră pentru serviciile oferite, astfel încât noi ne FIDELIZĂM turiștii și avem grijă să câștige toata lumea, ca să putem organiza cât mai multe vacanțe reușite de-acum înainte, împreună, desigur!

Am decis să luăm aceste măsuri deoarece personalul nostru expert este suprasolicitat, iar timpul și sănătatea fiecăruia dintre noi sunt cele mai importante - am trecut printr-o perioada grea cu toții și dorim să ne respectăm reciproc!

3. pentru Călătorii și clienții noștri care vor mai mult de 1 ofertă personalizată/sejur, avem urmatoarele posibilități:

a. taxa de consultanță de 50 euro achitată înainte de prelucrarea ofertei, care se va scădea din pretul pachetului, la achizitia acestuia;

b. abonament client BRONZE contra-cost 200 euro/an sau client existent care a achiziționat de la noi vacanțe în anul precedent în valoare de minim 5000 de euro, care permite până la 10 oferte personalizate/an;

c. abonament client SILVER contra-cost 400 euro/an sau client existent care a achiziționat de la noi vacante în anul precedent în valoare de minim 10.000 de euro, care permite până la 20 oferte personalizate/an;

d. abonament client GOLD contra-cost 600 euro/an sau client existent care a achizitionat de la noi vacante în anul precedent în valoare de minim 15.000 de euro, care permite pana la 30 oferte personalizate/an;

e. abonament client PLATINUM contra-cost 800 euro/an sau client existent care a achizitionat de la noi vacante în anul precedent în valoare de minim 20.000 de euro, care permite pana la 40 oferte personalizate/an.

f. CLIENȚII V.I.P. sunt clienții care achiziționează vacanțe în valoare de peste 20.000 de euro/an și care au, din partea noastră, oferte personalizate nelimitate și tratament preferențial, suport gratuit 24 h/24, 7 zile/7, oricând, în orice condiții.

Cu siguranță toate aceste costuri se vor compensa cu reducerile din politicile noastre de FIDELIZARE și variantele de oferte competitive pe care vi le vom oferi! Prin urmare, toată lumea va avea de câștigat, iar experții noștri se vor putea concentra pe siguranță, consultanță și servicii de calitate, și nu vor pierde timp prețios cu tot felul de contraoferte inutile!

Aceste măsuri au fost luate în ultimul timp pentru că noi ne respectăm angajații, dar și clienții serioși, sănătatea, dar și pentru a preveni furtul de know-how (ActivTours & Eventuria fiind MARCĂ ÎNREGISTRATĂ cu nr. 138708 ) și efortul consultanților noștri experți, care tratează cu seriozitate și respect fiecare solicitare. De asemenea, dorim a-i elimina pe acei clienți care, fie nu știu ce doresc de la o vacanță, nu doresc să clarifice de la început foarte bine, caută ”prețul cel mai mic în detrimentul calității, iar apoi vin cu reclamații...”, nu apreciază munca profesionistă și dedicată, nu respectă și nu prețuiesc timpul/sănătatea lor și ale altora etc. Pentru prețuri, Internetul este plin - puteți alege, însă aveți grijă CE alegeți și CE servicii sunt incluse în acel preț! Fiecare lucru pe lumea aceasta are un cost, iar prețul întotdeauna reflectă o valoare și anumite servicii incluse sau nu - de aceea, rugămintea noastră este să vă fixați un Buget de vacanță, să ni-l comunicați și să ne dați posibilitatea să vă recomandăm ceea ce noi știm că merită... Așa am procedat întotdeauna cu cei care ne-au acordat încrederea lor și ne-au solicitat ajutorul, rămânând astfel prietenii și clienții noștri - vezi aici IMPRESIILE LOR! De aceea apelați la consultanță profesionistă!

Nu percepeți greșit mesajul nostru - nouă ne face plăcere să vă ajutăm în obtinerea vacantei dorite, în bugetul alocat acesteia, însă dorim să fim tratați cu același respect, iar munca să ne fie apreciată. Căutarile de variante de călătorie și prețuri competitive consumă ore și zile din viața fiecăruia dintre noi și nu este frumos să nu știm la ce sa ne așteptăm din partea celor care ne solicită aceste servicii. O comunicare transparentă și o declarare apriori a intențiilor fiecăruia salvează timpul tuturor și creează relații de cooperare stabile și durabile, de încredere și suport reciproc, în urma cărora, ambele părți au doar de câștigat! Ca în orice serviciu de consultanță, acumularea de cunoștințe în timp, consumul de energie și deținerea unor informații costă și nu pot fi ignorate aceste resurse prețioase!

B. De ce sa ne alegi serviciile?

Suntem transparenți, prompți, profesioniști, siguri 100%, dedicați doar domeniului travel și pasionați de călătorii, dedicați vouă, tuturor celor care ne apreciați munca și prețuiți informația de valoare.

La ActivTours, LIFE IS ONE LOVE TRAVEL STORY, pentru că, din 2003, noi știm că vacanța fiecăruia dintre voi este importantă! Noi plecăm cu fiecare turist în vacanță, suntem alături de el non-stop, înainte, în timpul și după vacanță, depunem efortul necesar pentru a crea cele mai frumoase amintiri, a vă scuti de stres și necunoscut și a vă vedea fericiți și împliniți după vacanță! Pentru o săptămână de vacanță, munciți, majoritatea, un 1 an de zile, de aceea e foarte important să nu o stricăm, orbiți de alte elemente decât cele cu adevărat importante!

Bootstrap Image Preview

C. Care este procedura de ofertare / rezervare / confirmare servicii pachet turistic?

1. Dacă veți rezerva singuri, online, aveți toate instrucțiunile de rezervare / anulare / condiții de plată cazări sau pachet turistic, în pașii parcurși, inclusiv puteți să vă alegeți modalitățile de plată dorite, în pasul de efectuare plată, sau doar să optați pentru trimiterea rezervării în contul nostru de agenție, fără să o achitați, doar o efectuați. Noi vă vom contacta ulterior pentru reconfirmări și încasarea plății.

2. Dacă veți rezerva un pachet turistic personalizat, prelucrat la comandă de unul dintre Consultanții noștri experți, procedura este următoarea:

a. ne veți contacta pe e-mail sau telefonic și veți stabili cu Consultantul nostru expert ce anume doriți, ce fel de client sunteți (*dacă sunteți deja clientul nostru sau doriți să deveniți)

b. veți clarifica exact vacanța pe care o doriți și veți specifica ce servicii să fie incluse:

- transport (*din ce aeroport, avion/bus/mașina proprie),

- cazări (nr. stele, tip masă, dacă aveți deja opțiuni/hoteluri preferate, nr. nopți, repartizarea pe camere, vârste participanți copii la data călătoriei efective),

- transferuri la/de la aeroport,

- activități la destinație (tip, excursii opționale/zile, rezervări la diferite cluburi / restaurante / evenimente / aniversări / tururi),

- dacă doriți să includem și Asigurări Travel Storno (RECOMANDĂM - costă aproximativ 80-90 ron/pers. și au inclusiv risc de îmbolnăvire COVID-19 inclus + alte riscuri asigurate: îmbolnăviri/accidente, deces rude până la gradul al II-lea, concediere, divorț!!!) și ce tip,

- un Buget disponibil pentru vacanța solicitată, ca să nu ne mai confruntăm cu situații în care, după ce am prelucrat o ofertă de 2-3 ore de căutări și marketing, ni se afirmă precum: ”e scump Zanzibar/Disneyland ș.a., ne așteptam să fie mai ieftin, dar am vrea hotel de 4*-5*, servicii / mese / safari incluse și etc., însă noi avem un buget de vacanță de 1500 de euro”!

3. În funcție de tipul de client și de opțiunile avute, după cum a fost descris la punctul A din această secțiune FAQ, Consultantul nostru EXPERT vă va propune variantele de sejur (minim 3-5 / ofertă) și veți discuta pe ele, astfel încât să clarificați foarte bine serviciile incluse și dorite. După această etapă, veți agrea forma finală a pachetului turistic și veți proceda la blocarea tarifelor prin achitarea avansului agreat de comun acord, în funcție de serviciile conținute, vi se vor emite Preinformările și Contractul/ele de servicii turistice și Facturile Fiscale, în care veți prevedea și datele/ratele și modalitățile de plată!

Nota 1: Veți specifica pe ce nume doriți Contractul de servicii + Facturile Fiscale și veți semna Acordul GDPR. Atenție, un singur cumpărător semnează Contractul, însă condițiile contractuale sunt valabile și responsabilitatea se extinde asupra tuturor celor care sunt incluși în Contract.

Nota 2: VACANȚELE ACTIV TOURS & EVENTURIA se pot ACHIZIȚIONA ONLINE sau în AGENȚIE/PE E-MAIL și se pot PLĂTI astfel:

- CASH sau prin POS la unul dintre punctele noastre de lucru din Pitești sau București

- prin TRANSFER BANCAR într-unul din conturile noastre, trecute pe Factura Fiscală, în funcție de MONEDA aleasă

- cu VOUCHER sau CARD DE BONURI DE VACANȚĂ (*doar pentru sejururile în România)

- online, cu CARD DE DEBIT sau de CREDIT, in RATE, astfel:

a. CARD MULTISHOP RAIFFEISEN - maximum 6 RATE

b. Card BTransilvania - 3 rate

c. Card de Credit Alpha Bank - 5 rate

d. Card BRD FINANCE - 4 rate

e. Card de Credit Garanti Bank - 4 rate

f. Card de Credit ING BANK - oricâte rate veți selecta.

NOTA BENE! Odată cu achiziția pachetelor de vacanță ActivTours & Eventuria veți deveni automat membri ActivTravelClub și veți beneficia de politicile noastre de fidelizare.

4. La achitarea integrală a pachetului de servicii turistice, veți primi actele de călătorie, cel puțin în forma inițială, deoarece este nevoie de revenire cu 48 h înainte de plecare.

5. Cu cel puțin 2 zile/48 de h, înainte de data de călătorie, se mai ia legătura cu Consultantul de travel expert, pentru a se reconfirma orele de zbor și/sau alte detalii de călătorie.

D. Condiții de călătorie minori.

Minorii cetateni romani pot calatori in strainatate numai insotiti de adulti fie parintii ( reprezentantii legali) fie cu alti adulti dar care au acordul parintilor ori al reprezentantilor legali, in baza articolului 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate.

Politistii de frontiera permit iesirea din tara unui cetatean roman minor numai daca este insotit de adulti si daca detine document de calatorie individual ( pasaport sau carte de identitate) .

Certificatul de nastere NU ESTE DOCUMENT DE CALATORIE si nu se poate calatori cu acest act.

ACTELE SI CONDITIILE NECESARE PENTRI IESIREA MINORULUI IN FUNCTIE DE ADULTII CARE IL INSOTESC :

1. Minorul insotit de cei 2 parinti (reprezentanti legali ) : copilul are nevoie doar de pasaport sau carte de identitate valabile.

2. Minorul insotit doar de 1 (un) parinte ( reprezentant legal) atunci conditiile sunt :

a) copilul are nevoie de pasaport sau carte de identitate valabile.

b) parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte, din care rezulta acordul acestuia cu privire la efectuarea calatoriei, statul (statele) de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia sau face dovada decesului celuilalt parinte daca se afla in acesta situatie. Nu este necesara declaratia parintelui decazut din drepturile parintesti sau declarat disparut, in conditiile legii, daca insotitorul face dovada in acest sens, cu exceptia cazului in care ambii parinti se afla in aceasta situatie, cand este obligatorie declaratia reprezentantului legal al minorului.

Important : Daca parintele insotitor prezinta o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila prin care copilul ii este incredintat atunci NU mai este nevoie de declaratia celuilalt parinte.

3. Minorul insotit de alt adult care NU este parintele lui sau reprezentantul legal atunci conditiile sunt :

a) copilul are nevoie de pasaport sau carte de identitate valabile.

b) adultul insotitor prezinta extrasul de cazier judiciar

c) adultul insotitor prezinta si o declaratie a ambilor parinti sau a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat minorul (prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila), a parintelui supravietuitor ori a reprezentantului sau legal, care cuprinde:

acordul acestora cu privire la efectuarea calatoriei respective;

statul (statele de destinatie);

perioada in care urmeaza sa se desfasoare calatoria;

datele de identitate ale insotitorului respectiv;

extrasul de cazier judiciar al insotitorului;

Documente din care sa rezulte calitatea de persoana desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane (poate avea calitatea de insotitor si o persoana anume desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane).

Declaratia si certificatul de cazier judiciar, precum si oricare dintre documentele care au contribuit la aprecierea indeplinirii conditiilor exercitarii dreptului la libera circulatie se prezinta, in original si in fotocopie, Politiei de Frontiera din punctul de trecere a frontierei prin care se efectueaza iesirea din tara

Minorii care sunt cetateni romani, se afla sub protectia statului roman, fiindu-le aplicabile prevederile actelor normative cu privire la cetatenii romani - inclusiv prevederile referitoare la iesirea din tara a cetatenilor romani minori, chiar daca au si o alta cetatenie si chiar daca prezinta pentru trecerea frontierei doar documente eliberate de catre autoritatile straine.

Pentru infomatiile complete , exacte si actualizate va recomandam insistent sa accesati site-ul Politiei de Frontiera la pagina :

https://www.politiadefrontiera.ro/en/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html

E. Acte necesare călătoriei și condiții de trecere frontieră.

Înainte de plecarea în străinătate, vă recomandăm să contactați ambasada Statului în care veti efectua călătoria, precum și ambasadele țărilor de tranzit pentru obținerea de informatii suplimentare referitoare la legislația locala (http://www.mae.ro/foreign-missions).

De asemenea, condițiile speciale de călătorie în statele de destinație le puteți afla de la reprezentanțele diplomatice românești din străinătate (http://www.mae.ro/travel-conditions).

1. Condiții de călătorie în spațiul Schengen, SEE & Europa - accesați aici website-ul poliției de frontieră

2. Condiții de călătorie în spații/țări unde NU este necesară viza - accesați aici website-ul poliției de frontieră

3. Info cu privire la drepturi limitate de circulație în străinătate pentru cetățenii români - accesați aici website-ul poliției de frontieră

4. Obligațiile cetățenilor români - accesați aici website-ul poliției de frontieră

5. Info documente de călătorie expirate - accesați aici website-ul poliției de frontieră

6. RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA TRECEREA FRONTIEREI - accesați aici website-ul Poliției de frontieră pentru a citi recomandările

7. Pentru alte RECOMANDĂRI și ATENȚIONĂRI RISCURI - accesați aici website-ul Ministerului Afacerilor Externe - www.mae.ro

8. Pentru condiții de călătorie în perioada Pandemiei COVID-19 - accesați aici website-ul MAE.ro

9. Pentru Campanii de informare și noutăți / alerte de călătorie - accesați aici website-ul MAE.ro

10. Pentru Sfaturi utile de călătorie - accesați aici website-ul MAE.ro

Pot fi de interes si următoarele acte legislative sau acorduri internationale privind traficul de calatori:

- OUG nr. 87/2009 privind modificarea OUG nr. 94/2008 pentru stabilirea unor masuri privind punerea in circulatie a pasapoartelor electronice, precum si producerea altor documente de calatorie

- Conditii de calatorie, fara viza pentru cetatenii romani

- OUG nr. 207/2008, Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate

- Ordin pentru modificarea anexei nr. 1.1 la Metodologia privind incadrarea in categoria de tren, clasa, conditiile de emitere, gestionare si folosire a legitimatiilor de calatorie pe caile ferate romane, aprobata prin Ordinul ministrului transporturil

- Acord din 20/10/2006 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind calatoriile reciproce ale cetatenilor

- Hotarare pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun in circulatie pasapoartele electronice, precum si a formei si continutului acestora si pentru modificarea art. 21 alin. (3)

- Hotarare privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea aplicarii Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 5 iulie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap si ale persoanelor cu mobilitate redusa

- OUG nr. 94/2008, Ordonanta de urgenta pentru stabilirea unor masuri privind punerea in circulatie a pasapoartelor electronice, precum si producerea altor documente de calatorie.